Organizația
Mondială a Sănatății (OMS), a lansat proiectul
“Solidarity trial”, pentru identificarea unui tratament eficient împotriva
infecției cu COVID-19. Țările care și-au anunțat participarea în primă fază la
aceste studii clinice, sunt: Argentina, Bahrain, Canada, Franța, Iran,
Norvegia, Africa de Sud, Spania, Elveția și Thailanda.
Statele
participante vor testa cele patru tratamente și vor compara datele și
informațiile obținute de fiecare în parte pentru a ajunge la o soluție
aplicabilă pe scară largă.
Cele
patru tratamente sunt: Remdesivir, Clorochină și hydroxychlorochină,
Ritonavir/lopinavir și Ritonavir/lopinavir + interferon beta.
Remdesivir
este un medicament antiviral, dezvoltat pentru a combate Ebola. Cercetătorii au
testat Remdesivir în 2017 și au demonstrat că poate inhiba virușii care
provoacă SARS și MERS. Primul pacient diagnosticat cu coronavirus în SUA a fost
tratat cu Remdesivir, iar condiția sa s-a îmbunătățit din ziua următoare,
potrivit unui studiu publicat în New England Journal of Medicine (NEJM) și
citat de Science Magazine.
Clorochină
și hydroxychlorochina, sunt două medicamente folosite de mult timp la tratamentul
malariei. Președintele
SUA, Donald Trump, a anunțat – bazându-se pe rezultatele unor teste – că această
combinație între un medicament împotriva malariei (hydroxychlorochină) și un
antibiotic (azithromycin) poate fi un success in tratamentul infecției cu
coronavirus. Studiul, făcut pe un număr limitat de pacienți, arată că anumite
combinații între cele două medicamente scurtează dramatic infecția și
ameliorează simptomele coronavirusului.
Ritonavir
și lopinavir, sunt doua medicamente antiretrovirale folosite in tratamentul
pacienților cu HIV. Combinația de Ritonavir și Lopinavir e comercializată în
SUA încă din anul 2000 și este prescrisă în cazuri de infectare cu virusul HIV.
Programul
de studio clinic ”Solidarity trial”, lansat de OMS va testa și o combinație a
Ritonavir/lopinavir cu interferon beta, o moleculă care e utilizată în mod
normal pentru reducerea inflamațiilor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu